Unde sunt acum?
Ma caut de ceva timp si nu reusesc sa gasesc absolut nimic din ce am fost odata.
Am lasat pe marginea patului tau puterea ,mi-am lasat zambetul undeva in biblioteca ta,mi-am lasat speranta sprijinita de un perete si caldura sufletului dupa perdea.Le vreau inapoi.Nu cred ca le meriti.
Ai reusit sa imi iei elementele care ma formau ca om.Te vad zilnic si totusi nu te folosesti de nimic din ce ai luat.As vrea ca macar sa te folosesti de ele,pentru a fi totusi impacata ca daca tot le-am pierdut ...cineva le foloseste,tu le folosesti .
Vreau sa te vad fericit.
Vreau ca fericirea pe care tu mi-ai provocat-o mie sa o iei si ti-o asumi.Sa o traiesti ca si cand ar fi a ta,vreau sa o citesc in ochii tai.
Vreau puterea mea sa iti fie temelia succesului.
Vreau sa imi folosesti zambetul,sa il asterni pe fata si sa il porti de parca ar fi al tau.Stai linistit,nu va sti nimeni ...ramane secretul nostru.
Vreau caldura sufletului de care ma lipsesc sa o simti acum,maine si mereu si vreau la randul tau sa o daruiesti cui merita.
Vreau ca toate lucrurile pe care nu le aveai si mi le-ai luat sa i le daruiesti cuiva.Cuiva care le merita.
Daca as sti ca tot ce mi-ai luat te face mai fericit ,ma lipsesc de ele...ma lipsesc de tot.
Am deschis ochii.I-am rotit în jurul camerei pentru a mă putea obișnui cu lumina,inutilă mișcare totuși.Am încercat să ridic mâna și să o duc la frunte,o simțeam foarte grea.Încet încet am început să realizez că întreg corpul îmi este foarte greu.Nu mi se întâmplă asta des.Am întors privirea spre părtea dreaptă a patului și i-am privit spatele.Sunt genul de om extreme de atent la detalii dar ziua de ieri mi-o amintesc socant de microscopic aș putea spune.De la cel mai important detaliu până la cel mai nesemnificativ.
M-am intors ușor spre el și i-am privit tatuajul care îi acoperea partea de sus a spatelui.E superb...Îmi plac tatuajele în general dar unul care să se potrivească atat de bine, nu cred că am văzut.Îi aud respirația.Are capul întors deci nu îi pot vedea față dar știu cum ar arăta.Mi-am imaginat-o de nenumărate ori.Mi-aș dori teribil să îi trec mâna prin păr,să îi mângâi spatele ,să îi ating degetele(am o obsesie ciudată pentru mâini),să îmi cobor mâna pe piept și să îi miros pielea...Aș vrea să am curajul asta dar momentan sunt înghețată.Am stat așa cred că aproximativ 30 de minute.Am privit tatuajul ăla din toate colturile și i-am admirat fiecare umbră,fiecare detaliu,fiecare linie.Într-o fracțiune de secundă mi-am simțit inima urcând în gât și un fior trecându-mi prin tot corpul.S-a întors cu față în sus.Încă dormea.Mă luptăm cu cele 1000 de voci din capul meu care îmi spuneau : "€œAtinge-l !!! "€œ.Am simțit cum încep să transpir abundent ,așa că m-am ridicat din pat foarte ușor și m-am dus la fereastră.Am deschis-o și privit plaja și marea în toată splendoarea ei.Întotdeauna i-am considerat casa un colț de rai,gândul de a mă trezi în fiecare dimineață langa marea de un albastru incredibil și o plajă de un galben amețitor mi se pare terapie naturală.Am rămas acolo 2-3 minute până am simțit că m-am calmat un pic.M-am întors către el ,l-am privit puțin apoi m-am uitat prin cameră căutându-mi hainele.Într-o liniște perfectă mi-am pus tricoul,mi-am tras blugii pe mine ,mi-am luat geanta de umăr mult prea mare și am ieșit din dormitor.
Nu m-am uitat înapoi o secundă.Știam că nu am făcut o diferență.
(va continua)
 |
| sursa foto: weheartit.com |
.jpg)
Sursa foto:Wehearit.com
Nu ştiu sincer ce mi se pare mai trist astăzi: faptul că copii de liceu nu ştiu cine esteTache Farfuridi (da, exact copil tâmpit caută pe Google) sau faptul că viaţa lor este alcătuită din Facebook,
Swag (dacă mă poate ajuta cineva în privinţa termenului, i-aş fi extrem de recunoscătoare) şi cluburi (aş putea adăuga şi fenomenul Alex Velea/Connect-R dar mă abţin).
Unde vă este copilăria? Vă lipseşte cu desăvârşire, la fel ca şi mintea din păcate. E trist şi revoltător să vezi generaţiile viitoare fără... viitor.
Mai stau câteodată cu tot omul civilizat (caută în Dex termenul tu, ăla care mănânci seminţe şi asculţi muzică fără căşti) prin mijloacele de transport şi arunc urechea la vorbele tinerilor (15,16,17 ani) şi rămân uimită. Fetele în mod evident discuta de fustiţa scurtă purtată aseară în Player (DA...15,16,17 ANI!!!) sau de cum era machiată azi nu ştiu ce colega şi cât de "naşpa" îi stătea iar băieţii, cum ne-au obişnuit deja, discuta de formele încă nedezvoltate total ale domnişoarei care tocmai a coborât din tramvai/maşină/metrou.Ca societate avem probleme de genul: darrr vaai Gigi Becali este la închisoare, Ponta joacă fotbal cu Antonescu, Elena Băsescu e gravidă şi are pofte în miez de noapte şi alte chestii de genul dar cum rămâne cu copii care nu au deschis o carte în viaţa lor şi care, din punctul meu de vedere, sunt consideraţi viitorul ţării? De ce nu ridică nimeni problema asta? Nu, doar ne place să adoptăm expresia uimirii în fiecare an când 80% din ţară pică Bacalaureatul că 20 de minute mai târziu să adoptăm expresia nepăsării şi să ne continuăm viaţa.
Suntem o societate stricată din toate punctele de vedere. E mai mult decât clar şi evident, nu putem vindeca fiecare problemă dar măcar să facem ceva în privinţa copiilor ăstora care sunt paraleli. Hai să îl lăsăm pe Gigi Becali, Emil Boc, Traian Băsescu (Să trăiţi la fel de bine ca noi Domnu' Preşedinte) şi ale scursuri şi să ne ocupăm un pic de adevăratul viitor al ţării.
Nu am avut niciodată prieteni foarte buni,cel puțin așa consider eu.Am avut doar prieteni.Simplu.De ce?Pentru că nu știu cum să țin unul.Nu știu cum să mă comport,nu știu despre ce să vorbesc,nu știu absolut nimic în ceea ce privește o prietenie foarte bună.Sunt stângace.Probabil pe undeva pe drumul copilăriei am sărit poteca care ducea spre prietenie.Am ignorat-o și am mers agale înainte fără să îmi dau seamă că am omis un lucru foarte important.Acum,la vârstă de 22 de ani încă "sufăr" după acel prieten foarte bun.
Au existat persoane pe care am reușit să le apropii de mine dar cu stilul specific și incomparabil ori au fugit singure ori le-am făcut eu să fugă.
Și da,sunt geloasă când văd în jurul meu prietenii strânse,cu vechime să zic așa dar nu pot face nimic decât să stay back and relax.Aș fi prea dificil de suportat pentru că nu aș ști cum să îmi tratez acel prieten.
Oricum aleg să nu renunț și încă îl caut/aștept ! Poate,poate am noroc și mai dau peste un suflet rătăcit ca mine.
Poza este facuta si editata
de mine.
Bună Dimineața, astăzi m-am trezit extrem de binedispusă. Până și cafeaua mi-a ieșit extrem de aromată... din păcate am puține dimineți de genul așa că m-am decis să profit și să fac ceea ce îmi place, să scriu.
E ciudat când zilnic te trezești într-un loc în care nu ți-ai dorii absolut deloc să fii și totuși ești. Am încercat să nu mă las afectată de asta și să iau totul așa cum mi să dat și ușor ușor să obțin singură ce îmi doresc. Merg pe ideea dacă mi se da un măr, îl mănânc, dar îmi imaginez că e salată de fructe.
Astăzi iubesc soarele, iubesc vântul, iubesc cerul, iubesc grădina verde și ici colo coloarata de flori, iubesc cântecul păsărilor... iubesc aerul de primăvară-vară. Am dat problemele la o parte, am iertat prietenii care m-au rănit, am trecut peste dezamăgiri, am șters fiecare lacrimă și le-am acoperit pe toate cu un zâmbet.
De ce vorbesc atât de "siropos"? Pentru că în general sunt o persoană dificilă cu toane. Azi nu!
Cred că toți avem la un moment dat clipe de genul. Eu vă recomand, în zilele în care auziți acel cântec al păsărilor atât de clar și vedeți cerul de un albastru copleșitor să uitați de tot ce e rău și să visați. Aveți voie, acordați-va aceast răsfăț.
Eu va pup cu drag și sper să vă placă aceaste gânduri...
Postări
